🎙️ Podcast-RO
Dacă preferați să ascultați în loc să citiți, ascultați rezumatul podcastului al acestei pagini generat de NotebookLM.
✍️Din Prefață
Maestrul Donici rămâne o referinţă în pictura musceleană, și nu numai, căci depăşeşte meleagurile Câmpulungului, ascuns printre dealuri și munţi. Arta lui străbate timpul și strânge sub penelul colorat virtuţi de peisagist ca Grigorescu, cu luminişuri și coline arse de soare, flori pe ştergare de Rucăr, ca Luchian, portrete cu simţire și trăire interioară, care amintesc de Mirea sau Eustaţiu Stoenescu. Mai mult, scene din grădini și case vechi din vecini, mestecenii plângăcioşi care îşi schimbă hainele de vară și tremură în vântul de toamnă târzie, fântânile cu bunici în meditaţie, rufe agăţate la soare, bălţile din Grui pârjolite de soare, moara lui Teşileanu, ne duc spre Şcoala din Barbizon, alături de înaintaşii Corot și Monet. Prietenia de şevalet cu Ion Mândru, cu care bătea prundul cu sălcii și răchite, pe Râul Târgului, apoi dealurile din Grui cu Măgura care stă să cadă peste ei, ne aminteşte de alţi doi prieteni de pribegie şi îndrăgostiţi de soare și peisaje, Van Gogh şi Gaugain, la început de secol XX.
Câmpulungul de altă dată, cu case cocoţate pe stâlpi, geamlâcuri însorite cu flori pe prispe, cuşti de porumbei și cireşi înfloriţi de mai, Turnul Băilor, case vechi din grădini umbroase, fântâni de piatră, ierni cu maluri îngheţate pe Râul Târgului, aduce nostalgia vremurilor de demult, un orăşel de munte, ascuns între coline și mesteceni, un Câmpulung de poveşti, care aminteşte de copilărie, de vacanţe pe gârlă sau de bunici mustăcioşi cu pălării de fetru... Acel Câmpulung care a fost o oază pentru pictorii vremii (Mândru, Chirovici), dar și pentru cărturari de elită ca Topârceanu, Ion Barbu, Dimitrie Nanu, sau George Oprescu.
Deşi moldovean ca Eminescu și Topârceanu, Alexandru Donici se contopeşte cu istoria şi peisajele Câmpulungului, se poziţionează în linia marilor înaintaşi și oameni de cultură musceleni și va rămâne pentru noi și generaţiile viitoare un mare artist care a deschis un drum nou, o şcoală de pictură valoroasă cu nume marcante în arta românească: Grigore Minea, Vasile Rizeanu, Bogdan Petry. În inimile noastre, ale celor care l-au cunoscut, nea Sandu Donici ne împodobeşte amintirile, ne înnobilează aspiraţiile către frumos și perfecţiune, ne trezeşte speranţe noi pentru viitoarele generaţii de artişti care vor călca pe urmele lui...
Am început această lucrare cu motivaţia de a aduce la lumină câteva personalităţi marcante ale culturii Muscelului și nu numai, căci câţiva dintre ei au adus glorie României la Saloanele de Artă din bătrâna Europă. Consider oportună ocazia să prezint publicului iubitor de artă şi mai ales muscelenilor, câteva dintre preţioasele picturi ale maestrului Donici, pe care le-am descoperit în ultimul timp. Îndrăzneala mea de a descrie şi comenta tablourile lui, este susţinută și de faptul că multe dintre lucrări sunt moştenire de familie, nenea Sandu fiind soţul mătuşii mele, Vetuţa Donici, care mi-a fost şi învăţătoare. Casa părintească, curtea și grădina, parcul Băilor şi dealurile din jur sunt imaginile cu care m-am trezit, când am făcut primii paşi. Atelierul mare, unde am pozat când eram de-o şchioapă, pictorul Mândru care-o picta pe mătuşa Tuţa în faţa mea, dar şi profesorul Paulian, care mi-a îndrumat primii paşi în artă, sunt imagini care-mi vin mereu în minte şi mă transpun în timp, în Câmpulungul copilăriei mele.
Aduc mulţumiri speciale profesorului Paulian* pentru textul de introducere, tehnoredactarea acestei lucrări, dar şi pentru că a fotografiat și prelucrat imaginile, cât şi lui Nelu Constantin pentru amintirile frumoase legate de maestrul Donici și Şcoala de Arte.
Pavy Beloiu 2015