🎙️ Podcast-RO - Chipul Domnului la Costache Ioanid
Dacă preferați să ascultați în loc să citiți, ascultați rezumatul podcastului al acestei pagini generat de NotebookLM.
If you prefer to listen instead of reading, listen to the podcast summary of this page generated by NotebookLM.
🎙️ Podcast-EN - Ioanids quest for the Divine Face
✍️ Prefață
Cine ești Tu Doamne?
Încep de la un portret, cu fața Domnului... nu m-am semnat, căci nu îndrăznesc să-mi pun numele sub chipul divin, dar care se lasă privit de noi muritorii. L-am pensulat agale și cu şovăieli, în amintirea aceleia, care m-a învăţat tehnica portretului și teoria culorii și compozitiei-Justina Popescu. Ea l-a zugravit pe Isus, după un vis, când i-a apărut în somn și a mustrat-o. Căzând în genunchi, și-a mărturisit păcatul și mai apoi, a luat penelul și a pus pe pânză vedenia din noapte. Eu l-am creionat mai robust, mai primitiv, cu trăsături nerafinate, care nu se găsesc prin filme și cărti poştale.
Cine eşti Tu Doamne? O întrebare simpla și comuna, pe care orice muritor și-o pune într-un moment din viaţă, chiar și ateii, sau sălbaticii din jungle, căci cugetul este glasul Domnului plantat în inima omului. Ioanid L-a cantat în versuri, Nicolae Moldoveanu L-a pus pe note, pictorii L-au zugravit prin biserici, palate și muzee, sculptorii L-au cioplit cu dalta simţirii în piatra și lemn, arhitecţii i-au închinat Temple și catedrale. Cine a văzut fața Domnului? Ioanid ne poarta de mana pe paginile Scripturii și cu răbdare ne ia din Geneza până-n ultima carte-Apocalipsa. Domnul-Isus Fiul lui Dumnezeu se descoperă în fiecare pagina a Cuvântului divin, venit de Sus și inspirat prin Duhul, celor care au dorinta sincera să primeasca mesajul din ceruri.
Prima parte Îl prezintă pe Domnul în Vechiul Testament, prin eroii credinţei care au văzut fața Domnului. De la Adam, pana la Maleahi, trec pe rand prin fața noastră Avraam și Lot, Isaac, Iacov, îngerii din Sodoma, Moise și toate jertfele, Stanca din pustie, Iosua și Căpetenia Oştirii, Ghedeon, Manoah și Samson, apoi împăratul David și Ilie, profetul răpit la cer. În Babilon vin Daniel și prietenii lui în cuptorul de foc, apoi sirul se încheie cu profeţii mici, de la Osea la Maleahi.
Noul Testament este cartea Domnului, Fiul întrupat, care a venit printre noi muritorii și creatia mâinilor Sale. Ioanid îi dedica 100 de pagini și creionează cu detalii imaginea Domnului, pornind din Betleem, cu Iosif și Maria, pana la Golgota, înălțarea la cer și apariția Lui, printre ucenici timp de 40 de zile.
Pe lânga Isus, ca figura centrala, se creionează și trei personaje, două negative: Iuda și Pilat și unul nehotărât, print al talanților - tânărul bogat. Poetul scriitor mânuiește cu măiestrie tehnica limbajului descriptiv, care trădează mereu pe poetul din el, cu sclipiri de aur, care ne-au incantat din pruncie, când ascultam cântările Domnului...
Domnul, cu mii de fețe, ca un diamant în razele soarelui, apare cu câteva imagini. Șirul lor merge la nesfârșit căci El este Cel ce sunt și descrierea Lui este infinita și urca pe scara cerului, ca în visul lui Iacov:
Pretutindeni era dumnezeiesc. Pe munți, veghind între îngeri și fiare; pe întinderea mării, pășind peste valuri. Și, în pustiu, eliberând pe demonizat. Și, în Templu, biruitor în subtile dispute teologice. Și, între leproși, atingându-le rănile cu mâna și vindecându-le. Și, în fața sicrielor, poruncind îngerului morții; în mijlocul mulțimii, ca învățător, cristalizându-Și revelația în pilde, imagini și aforisme nepieritoare. Și, alături de cei cu inima sfâșiată de păcat, aducând bucuria iertării. Și, între intimi, dezvăluind taine. Și, între cei ce îl ovaționau, plângând pentru cei împietriți; în ceasurile chinurilor de iad, dăruind cerul. Îndurător, duios, răbdător și înțelegător față de toți. Și fără milă numai față de propriul Său trup, pe care nu l-a cruțat de nici o Suferință, pentru a dărui o izbăvire cât mai largă.
Dacă am înmănunchea gândirea celui mai îndrăzneț filozof cu energia celui mai dinamic om de acțiune, cu puterea supranaturală a celui mai înzestrat făcător de minuni, cu exigența celui mai înalt moralist, cu subtilitatea celui mai înalt teolog, cu știința celui mai competent psihiatru, cu entuziasmul celui mai captivant orator, cu perspicacitatea celui mai consacrat strateg, cu dăruirea celui mai îndrăgostit logodnic; dacă am însuma toate valorile lumii, toate sclipirea geniilor ei și toată afecțiunea de care e în tare, am egala oare frumusețea și puterea personalității Isus, care ne dă naștere din nou, hrană inimii, punct de sprijin, puternica speranța a vieții veșnice, a fericirii inepuizabile?
Ce cuvinte să mai adaug la asemenea descriere? Profeții L-au văzut în glorie, ca Mesia, Cel ce vine și aduce eliberarea, Salvarea, dar și în suferință, ca Mielul pascal, care apare mereu în Noul Legământ și merge la ultima carte și în veșnicie, Noul Ierusalim (Apoc. 21.2). Acest contrast apare mereu: Cel mai frumos dintre oameni (Ps. 45.2) și Om al durerii și obișnuit cu suferința, era așa de disprețuit ca iți întorceai fata de la El (Isaia 53.3), pruncul din iesle și Judecătorul lui Israel, lovit cu nuiaua peste obraz (Mica 5.2); un Copil ni s-a născut (Isaia 7.14 și 9.6) dar și Leul lui David (Apoc. 5.5), Foc Mistuitor (Deut. 4.24, Isaia 33.14, Evrei 12.29), care calarea pe un heruvim și din narile Lui se ridica fum (Ps. 18.8-14), Pastorul cel Bun (Ps. 23) dar și Judecătorul, care vine să aducă pedeapsa (Zaharia 14.4; Apoc.19.11-15)…Cate și cate exemple, care întregesc fața Domnului, aduc mereu, mereu, noi și noi picuri de roua care se adaugă la oceanul nesecat de trăsături divine.
Rugăciunea Domnului și suferințele fără margini din gradina Ghetsimani, ocupă un loc aparte:
Acolo, pe Muntele Măslinilor, în grădina Ghetsimani, a avut loc cea mai clocotitoare luptă în rugăciune care s-a dat vreodată… Aruncat cu fața la pământ Isus, fiul lui Dumnezeu din veșnicie, s-a rugat cu strigăte mari și lacrimi. A ajuns într-un chin ca de moarte și sudoarea I s-a făcut ca niște picături mari de sânge care cădeau pe pământ. Erau primii stropi ai sângelui salvator. „Tată, Ție toate lucrurile îți sunt cu putință. Depărtează de la Mine paharul acesta. Totuși, să se facă nu ceea ce vreau Eu, ci ceea ce vrei Tu!
Îndrăznesc din nou să aduc un omagiu marelui poet, dar și mare iubitor de pictură prin imaginea Domnului care apare pe coperta. Isus se roagă, un tablou pe pânza, găsit de mine în podul casei din Michelsberg-Cisnădioara, în Ardeal, unde am stat 9 ani. Este o pictură modestă-nesemnata, în comparație cu marii giganți ai Renașterii, italieni și flamanzi. Reforma pornită în Germania s-a întins rapid și a influențat mai întâi țările din jur și pe cele nordice. Durer, Cranach, Holbein și Memling, au excelat și ei, ținând pasul cu vecinii lor din tarile catolice. Au avut un stil aparte, unic, care s-a transmis și la noi, în Ardeal, prin coloniștii germani, care au venit în valuri și au adus prospețime și înflorire pe toate planurile. Stilul uimește prin simplitate, fără adausuri și tendințe ornamentale aduse de arta italiană. Modestia și umilința în exprimarea plastică aduce o frumusețe aparte, care te mângâie, te poarta mai aproape de adevărurile care i-au inspirat pe artiști. Isus, Domnul este mai simplu, mai omenesc, mai aproape de noi; fără aureole, sfinți, ingerași sau vesminte de purpură, acest Isus te atrage în meditație, în adorare și te îmbie să mergi în cămăruța ta, să faci același lucru: în genunchi, să-ti descarci suspinele către Acela care iartă și aduce alinare și mângâiere. Culorile sunt sărace, reci, verde închis cu clar-obscururi, ca în pictura clasică timpurie. Fața Domnului radiază lumini pe vesminte, pe natura din jur și în sufletul nostru…
Ioanid a excelat și în portrete. A pictat figura unui general, care i-a ușurat situația în armata, și-a pictat mama (portret găsit la Biblioteca Academiei în cartea biografică -Daniela Iuga) dar L-a pictat și pe Isus Domnul, rugându-se cu lacrimi în aceeași gradină (acest tablou era impresionant, în mărime naturală și din păcate s-a pierdut, sau zace într-o colecție anonima și n-a mai ieșit la iveala…), ca și tabloul nostru.
Golgota și jertfa Domnului întregesc descrierea și atinge apogeul în prezentarea evenimentelor:
Cel mai înalt, cel mai adorabil, cel mai semnificativ moment înălțat pe planeta noastră este Golgota. El exprimă și adâncul căderii noastre și uimitoarea aplecare al lui Dumnezeu până la acest adânc. El cristalizează și severitatea justiției Stăpânului Suprem și nemărginirea iubirii Tatălui ceresc. El constituie mărturia că cea mai înfiorătoare crimă a omului a fost folosită de Dumnezeu ca să dea făpturii Sale cel mai măreț dar.
Pe soclul acestui monument, omul căzut în păcat citește cuvintele: privește ce-ai făcut!... Iar omul salvat descifrează întrebarea: înțelegi tu cât te-am iubit?... Privind spre Golgota, pătrundem în intimitatea lui Dumnezeu și înțelegem că acolo divinitatea a creat, pentru Sine și pentru noi, un dramatic trecut comun prin care suntem legați împreună pentru totdeauna. Iubirea cuprinsă în momentul Golgotei e proporțională cu veșnicia.
La picioarele crucii, omul se trezește, se vede pe sine, ceea ce este și cum îl vede Dumnezeu, păcătos pierdut, care are nevoie de mântuire, ca și tâlharul care și-a recunoscut vina și L-a urmat în paradis.
Evenimentele se desfășoară ca în evanghelii și autorul ne duce mai departe la înviere și la întâlnirile cu ucenicii, care nu L-au recunoscut.
Străinul care le-a vorbit , pe drumul Emausului, lui Luca și Cleopa, le povestea despre vechile profeții și dădea lămuriri din toata Scriptura ș Il ascultau uimiți și inima ardea în ei…Și se făcea lumina…
Genesa... Sămânța femeii și sămânța șarpelui... Berbecul jertfit în locul lui Isaac... Șilo...
Exodul... Mielul pascal... Stânca din Horeb, Stânca veacurilor, lovită de toiagul legii...
Leviticul... Simbolul tuturor jertfelor...
Numeri... Steaua lui Iacov care răpune pe toți fiii lui Satan...
Deuteronom... Un nou profet ca Moise, ridicat între frații săi... Psalmi... Preaiubitul nu va vedea putrezirea... Eli, Eli, Lama sabactanii... Mi-au străpuns mâinile și picioarele... Preot etern, după rânduiala lui Melhisedec...
Isaia... Nașterea din fecioară... Lumina din Galileia națiunilor... Copilul-Dumnezeu... Vlăstarul lui Isai... Steagul popoarelor... Omul durerii... Străpuns pentru păcatele noastre... Pus în numărul tâlharilor...
Ieremia... Odrasla lui David, Neprihănirea noastră... Legământul cel nou...
Ezechiel... Noul David, păstor și rege etern... Râul vieții...
Daniel... Piatra împărăției eterne.. . Cei 483 de ani până la... Săptămâna legământului...
Osea... A treia zi ne va învia (Osea 6:2).
Mica... Judecătorul lui Israel lovit cu nuiaua peste obraz... Betleem, orașul natal al lui Mesia... A cărui origine urcă până în zilele veșniciei...
Zaharia... Cei 30 de arginti... Regele călare pe un măgăruș... Vor privi spre Mine, Cel pe care l-au străpuns...
Maleahi... Solul legământului dorit... Soarele neprihănirii..
Întâlnirea cu Toma, apostolul frământat de îndoieli, focul pe ţărmul lacului Ghenezaret, pe inserate, unde Isus a frânt pâinea și a împărţit pestii, aşa cum făcuse de atâtea ori; întâlnirea cu Petru cu întrebările despre dragostea agape, ma iubeşti? Urmează despărţirea și înălţarea la cer, când picioarele, care purtau inca urmele cuielor, pecetea acestui pământ, picioarele care n-au vrut să se desprindă de pe cruce, pana la împlinirea tuturor suferinţelor anunţate de profeţi, picioarele acestea s-au desprins acum de pe ţărâna ca un abur. Isus se detaşa dintre ei cu o ascensiune lina, tăcuta…Isus urca la cer și apostolii nu puteau rosti un singur cuvânt, un singur Aleluia! O despărţire cu buzele îngheţate, dar unica în istoria omenirii.
Ruah Hacados, sau pogorârea Duhului Sfânt, la Cincizecime încheie seria evenimentelor, când aproape 3000 de insi au fost botezaţi cu Duhul Sfânt.
Descrierile abunda cu denumiri și cuvinte evreieşti, nume și locuri, cetăţi și sărbători. Atenţia deosebita asupra lui Israel, ca poporul Domnului, premergătorul Bisericii, care avea să vina, arata o adâncă cunoaştere a istoriei evreilor, dar și o mare cinste pe care marele poet o da acestui neam deosebit.
Simpatia și mai ales dragostea și respectul către Israel culminează cu vizita făcută de Ioanid la Ierusalim în 1967. S-a întâmplat ca el să ajungă în Tara Sfântă chiar în timpul războiului de 6 zile când, ajutaţi de Domnul, evreii au nimicit rapid toţi duşmanii din jur, care erau superiori ca număr și înzestrare militara. Poetul ajuns pe un timp nefavorabil, în miez de noapte, stătea străin la uşa unui prieten (fam. Slimovici) care-i făcuse invitaţia.
Ușa nu se deschidea și aşteptarea era dureroasa; în jur era prăpăd căci aviaţia arunca groaza peste tot și lumea se blocase în case de frica bombelor care cădeau peste tot. Într-un târziu usa prietenului se deschise și braţele tremurânde l-au cuprins cu lacrimi pe poetul sfârsit de groaza și aşteptări. În acele momente de feerie, Ioanid scrie, cu gândul poezia O, ce bine când o uşă, pe care o cântam noi toţi alesii Domnului!
O, ce bine-i când o ușă se deschide cu iubire
Și-n chenarul ei deodată vezi un Rai într-o privire,
Când vezi doua brațe-ntinse și auzi un glas de frate
Dăruind o primăvară inimii înfrigurate
Deșteptându-ți iar nădejdea într-un zbor mai sus de fire!
O, ce bine-i când o ușă se deschide cu iubire!
Câteva gânduri, de aur, picături de nard, rămân ca niște candele pe cărarea luminata de viața și faptele Domnului:
Risipa adorației: Cea mai buna investiție a timpului e risipa adorației. E risipa Mariei ce și-a ales partea cea buna. E risipa lui Ioan, ucenicul preferat. E risipa veșniciei.
Suferința: Așadar suferința nu este întotdeauna consecința păcatului, așa cum se credea până atunci. În adevăr, pentru ce a suferit Iov? Pentru a ispăși păcate? Nu. Ci pentru a învăța încrederea în Dumnezeu chiar și atunci când El nu-și dezvăluie intențiile.
Isus-Calea: Abia după jertfa adevărată de pe Golgota, toate jertfele Legii au căpătat valoare și poarta locuinței morții a putut fi deschisă. Calea e Isus.
Cea mai înaltă poruncă: Cine îsi dă toată pâinea pentru o familie flămândă și rămâne flămând, acela împlinește legea dragostei lui Cristos, legea dragostei care jertfește.
Predestinarea: Isus, Fiul lui Dumnezeu a întins mâinile, și oamenii întunericului L-au legat. Era inutil să-L lege. Isus se legase El Însuși de noi încă mai înainte de a ne fi creat.
Semidreapta destinului meu își are punctul limită, originea, în inima mea. Pe când cealaltă extremă pătrunde în Dumnezeu și este pentru mine o taină… matematica o acceptă și rațiunea nu-i poate contesta posibilitatea de a exista.
Adevărul: Cel mai frumos poem e adevărul, pentru că adevărul e Isus. Cu cât îl cunoști pe un om mai bine, mai în adevăr, cu atât ți se pare mai mic. Cu cât Îl cunoști mai bine pe Isus, Îl vezi pe El mereu mai mare și pe tine mereu mai mic.
Credința: Și credința este singurul bun care se poate cere lui Dumnezeu fără credință... Chiar și cea mai mică credință e suficientă pentru primirea primului dar al lui Isus Mesia: iertarea păcatelor.
Legea și dragostea
Legea naște pentru robie. Dragostea naște fii.
Legea impune, dragostea dă. Legea cere o zi din șapte. Dragostea dă toată săptămâna, toate zilele, toată viața.
Legea ritualizează simboluri. Dragostea le împlinește.
Legea înalță altare și junghie jertfe. Dragostea înalță idealuri și se aduce jertfă pe sine.
Legea stârnește valurile. Dragostea se înalță ca Isus peste ele.
Legea presupune un stăpân. Dragostea are un Tată.
Legea e o trudă cu simbrie. Dragostea e o cunună imperială.
Rațiune și revelație
Rațiunea e bună pentru lumea finită. Dar instrumentul de cunoaștere al celor nefinite e credința.
Glorie
Pentru toate motivele, glorie se cuvine numai Divinității.
Razele gloriei sunt nocive pentru om. Dumnezeu e singurul care poate fi adorat oricât.
Adorația divinității nu e un act ritual. Noi nu aducem glorie lui Dumnezeu numai pentru că I se cuvine, ci adorația noastră este expresia spontană a fericirii noastre.
Pierderea valorilor
Eroarea aceasta e universală. Ne uităm la stele cu vătraiul și scormonim jăraticul cu telescopul.
Autorul încheie șirul evenimentelor cu nădejdea revenirii Domnului, la Răpirea pe norii cerului:
Atunci Mirele își va răpi Mireasa. El va coborî deasupra norilor pe vremea trandafirilor, așa cum a și plecat dintre noi, atunci când s-a înălțat liniștit pe dealul măslinilor..
Amin. Vino, Doamne Iisuse!
Ca o noutate și apreciere a poetului-pictor Costache Ioanid, mai îndrăznesc să prezint cititorilor o incursiune în lumea Bibliei, pas cu pas cu autorul, aducând picturile minunate ale artistului german Anton Robert Leinweber. Acest artist este uitat de mult și chiar pe internet are câteva rânduri și tablourile lui sunt puține și neapreciate. Moștenesc de la tatăl meu un album ilustrat al Bibliei cu picturile lui Leinweber, format carte poștală, cu textul în franceză. Tata ne-a crescut de mici cu lecții și istorioare din Scriptură, dar ne-a mărit plăcerea și curiozitatea prin imaginile minunate care ne purtau prin toată Biblia. Multe scene biblice îmi apar și acum în fața ochilor, când citesc din vechea carte. Daniel în groapa leilor, diavolul cu coarne, David și Goliat, Samson și Dalila, Noe și potopul mă urmăresc și amintesc de copilărie, dar și de povețele tatălui, care merg în veșnicie. Cuvântul și imaginea se iau de mână și ajută să primim mai ușor mesajul divin și să gustam cu plăcere din picurul din faguri; imaginile sunt temporare, dar cuvântul rămâne și merge la suflet și duc la pocăința și credința sinceră și mai departe la mântuire.
Anton Robert Leinweber (1845-1921) s-a născut în nordul Boemiei, la Liepa (astăzi Cehia), pe atunci sub tutela germană. A plecat la Viena să devina inginer, dar n-a terminat. Apoi se mută la Munchen și studiază la Academia de Arte Frumoase-Belle Artes
Aici se ocupă de ilustrații și călătorește în nordul Africii, în Tunisia. Nu se remarcă printre artiștii preferați și rămâne anonim. La Alte Pinakotekh-Muzeul de artă din Munchen-capitala Bavariei, nu are nicio lucrare. Se dedica ilustrațiilor biblice și ajuta la tipărirea Bibliei de lux ilustrată. Spre deosebire de marii maeștri, vecini, italieni și flamanzi, Leinweber este modest în exprimare, auster, ca în pictura lui Isus, de pe copertă. Personajele principale nu sunt aduse în prim-plan, sunt tratate la fel cu restul compoziției. Cardinalii și prelații lui Rubens, Rafael, și mai toți italienii, au o aureolă mistică, de înălțare și glorie. Sfinții și îngerii au ornamente, aripioare și vesminte specifice rangului bisericesc. Leinweber este un narativ, care uimește prin detaliu, frumusețea locurilor, te duce chiar în lumea biblică, cu plante, veșminte și obiceiuri, pas cu pas. Simplitatea, dar și detaliul se completează și rămâi cu savoarea picăturilor din faguri, care este minunată. Tata le citea în franceza, căci avea în biblioteca lui și micul Larrousse, pe care l-am studiat și eu în primele clase-îmi plăceau ilustrațiile!
Aprecierile noastre vin mai la urmă, dar profit de ocazia inedită de a face o călătorie prin Biblie alături de Costache Ioanid și uitatul pictor german Leinweber…sper ca toți cititorii să beneficieze de valorile dezgropate, uitate și să aducem din nou laude Domnului, care și astăzi își descopere fața prin scrieri, versuri și imagini inedite.
Aduc mii de mulțumiri si lui Nelu Niță care s-a ostenit cu dictarea si prelucrarea textului. Aceasta slujire pentru aducerea la lumină a acestor comori îngropate, va fi răsplătită, in ziua aceea de Domnul, Judecătorul cel drept. Și nu numai mie, ci și tuturor celor ce vor iubi venirea Lui
(2 Tim. 4.7-8)
(Pavel Beloiu, Oregon, decembrie 2021)
🔍 Despre
- Explorarea identității divine prin chipurile lui Isus în Vechiul și Noul Testament
- Simbioza dintre poezia lui Costache Ioanid și ilustrațiile biblice ale lui Anton Robert Leinweber
- Analiza contrastelor teologice: Mielul pascal, Omul durerii și Leul biruitor
- Reflecții spirituale despre raportul dintre Lege și Dragoste sau Rațiune și Revelație
- Semnificația jertfei de pe Golgota și a rugăciunii din Ghetsimani în viziunea artistică
📖 Detalii despre carte
- Titlu: LITERATURA (Spanish Edition) - Ioanid-proza
- Autor: Pavy Beloiu
- Data publicării: Decembrie 19, 2021
- ISBN-13: 979-8787052992
- Pagini: 122
- Limbi: Română (RO)
- Formate: Paperback, PDF