🎙️ Podcast-RO
Dacă preferați să ascultați în loc să citiți, ascultați rezumatul podcastului al acestei pagini generat de NotebookLM.
🎙️ Podcast-EN
If you prefer to listen instead of reading, listen to the podcast summary of this page generated by NotebookLM.
✍️din Prefață
Prefață
Despre pictură și portrete s-au scris vagoane de cărți, începând cu reproduceri alb-negru, până mai recent, când tehnica digitală ne-a copleșit cu noutăți și informații, care vin în avalanșă. Încep această carte, acest album divers de artă, cu amintiri și nostalgii din trecut, din tinerețea mea la București, prin anii 86, când mă străduiam să devin pictor, când am fost prezentat de unchiul meu George Alexandrescu maestrei pictorițe Iustina Popescu, ca să mă ajute să intru la Belle Arte.
Venisem în București-din Pitești, cu gânduri mari, să-mi văd visul cu ochii, să intru la examenul de netrecut, unde erau câteva locuri, la grafică-la seral. Eram în plin comunism și fiind deja inginer, nu mă lăsau sa depun dosarul la Pictură, la zi unde erau primiți toți cu dosar de participant la Cântarea României. Avusesem deja 2 expoziții la Pitești-mi-a fost ușor sa obțin o mărturie că am fost inclus în Festivalul lui Păunescu, deși eu nu suportam comuniștii și mă feream să am de-a face cu ei. Cu această păcăleală am depus dosarul și am încercat fără succes 2 ani la rând să intru pe băncile mult visatului Institut de Artă. Între timp mă pregăteam intens la Academia Liberă, pe Calea Victoriei, în atelierul maestrului Vasile Chinschi, care era ascuns într-un pasaj, într-o curte interioară, lângă Palatul Telefoanelor și Clădirea CEC-ului. Desenam ghipsuri și schițe la model-la 10 minute, apoi natura statică în guașe, așa cereau la examen. Doamna Iustina m-a luat și a început să mă învețe tehnica portretului și mi spunea:
desenul se învață, dar cu culoarea, e mai greu, trebuie să ai talent.
Poate aveam ceva, căci de mic mâzgăleam cu creioane colorate, apoi m-am trezit de mic printre artiști și pictori, în curtea noastră era Academia de Artă, înființată de unchiul meu Alexandru Donici, care făcuse Artele la Iași cu Tonitza. Mă plimbam printre șevalete, găseam truse și culori părăsite pe sub mese și mă jucam cu cartoanele și portretele cu ghipsuri, pe care le duceam în gradină , unde aveam o cazemată ascunsă între porumbii lui tata-la Câmpulung Muscel.
Așa am pribegit printre portrete și gipsuri la Școala de Arte din oraș, cu maestrul Paulian, urmașul lui Donici. M-am făcut inginer și revin la examenul, la Belle Arte din București. Eram flămând după arte, vizitam toate simezele, învățam din muzee și luam lecții cu maestra Iustina, care m-a învățat bazele culorilor și tehnica portretului...după câteva decenii sunt în Florida și am nostalgii și aduceri aminte, mai ales când vara trecută am descoperit colecția artistei Iustina în podul casei din Piața 1 Mai și pe pereții unde locuiește-Rori (Virginia Dimitriu), singura moștenitoare, care m-a ajutat la acest album.
M-am gândit îndelung, înainte să încep această lucrare. Având în față 180 de lucrări, majoritatea portrete, m-am gândit să scriu despre marii portretiști, care au rămas ascunși în tăvălugul istoriei. Ce Istoria Artei menționează un pictor român? Niciuna. Europa de Est, este complet uitată și Istoriile trec peste valori uriașe, peste capodopere, care vin și de la noi și din cultura rusă. Grigorescu, Repin, Luchian, Levitan și Serov sunt acoperiți complet de giganții din Renaștere, apoi barocul și moderniștii. Șansa noastră unică este Brâncuși, care a definit și pornit sculptura modernă și are atelierul în inima Parisului, lângă centrul Pompidou.
Noi, românii, avem valori uriașe, neștiute, acești inimoși căutători de frumos și noblețe, care au făcut școli la Paris și Viena, pot sta oricând pe banca marilor artiști, cântați și lăudați în toate muzeele lumii. Avem un Pallady de talia lui Matisse, un Eustațiu Stoenescu, care a uimit saloanele din Paris cu portrete și apoi la New York și Veneția, Grigorescu, dacă trăia în Franța, alta era soarta impresionismului, început de Monet cu Impresie la răsărit de soare.
Eu vin din urmă cu alte comori ascunse, cu autoportretele, cu marile portrete ale lui Baba, cu Enescu și Zambaccian, apoi l-am găsit pe Schweitzer Cumpănă, care excelează în desen și portrete. Ce să mai spun și despre Șirato, care este unic prin sublimul și tehnica adusă la un rafinament încă necunoscut.
L-am găsit și pe maestrul barocului german, portretistul Holbein, care a fost pictorul curții regale din Londra si care definit culmile picturii germane. Apoi, m-am gândit la câteva eroine-feminine, care la fel au fost uitate de marii critici și autori, care le menționează în treacăt, Berthe Morisot și Mary Cassatt. Am îndrăznit sa aduc din vechime și 2 pictorițe celebre la curțile regilor, din Renaștere, Gentileschi și Anguisola, mai ales că pot vedea mereu 2 lucrări-modeste de Gentileschi la Ringling Museum în Sarasota-Florida. De ce Artemisia și Sofonisba? În primul rând, aceste artiste au avut mare succes într-o lume dominată de titanii Renașterii italiene, la Florența și Roma, apoi au lăsat câteva lucrări de referință-portretele, Alegoriile, care au fost cumpărate de regii Angliei și Spaniei. Artemisia a fost o luptătoare pentru artă, frumos și adevăr, într-o societate ostilă, dominată de bărbați, care au umilit-o și din care cu greu a reușit sa iasă la glorie și succes. Povestea ei tristă, la început se aseamănă cu viața maestrei Iustina Popescu, care la fel a fost victima unei culturi populiste, guvernată de comuniști.
Iustina Popescu fost o eroină uitată de vremi, care deși era preferata lui Șirato și Ciucurencu, a fost ștearsă de comuniști și nici măcar amintită în cataloagele vremii. Cum sa răzbați cu talent înnăscut, cu mari virtuți dobândite sub penelul lui Șirato, când era silită sa picteze muncitorii slinoși și fuduli, care sfidau și visau să ajungă înrămați la ședințele de partid? Apoi, faptul că a părăsit Biserica tradițională, și a urmat calea adevărată, scrisă în Evanghelii, ascultând predicile lui Tudor Popescu-marele reformator, la Cuibul cu Barză, acum un secol, i-a atras dușmănia familiei-tatăl preot pe Titulescu și soțul furios a părăsit-o prin divorț.
Istorii asemănătoare, care se repetă după sute de ani, odată la Roma și apoi la București. Credința lor neclintită în ajutorul divin, care vine la timpul potrivit, le-a călăuzit pe amândouă spre culmile artelor plastice, dovada este și aceasta umilă lucrare pe care am conceput-o aici în America, când sunt pensionar și copleșit de nostalgii trecute. Galeria femeilor celebre este modestă, totuși talentele se împart divin din sacul cu talanți de aur, care nu seacă niciodată.
L-am regăsit pe Schweitzer Cumpănă, îl știam de la Muzeul din Pitești, unde și-a donat colecția personală. Este preferatul meu în desen, cărbune și mai ales la portrete. Fiind evreu, ca și Șirato (este convingerea și opinia mea personală) are un talent unic în expresie și forța liniilor în desen delectează pe oricine și nu te mai saturi privind, cum penelul și cărbunele ating pânzele și cartoanele, ajung la detalii unice, puține, apoi încetează și te lasă pe tine privitorule și pe mine să continuam împreună aceasta aventură începută și neterminată.
Avansul tehnologic, motoarele de căutare, și robotii AI, au adus ca niciodată munți de informații, care nu existau până acum-la un clic, apar sute de portrete, desene ascunse prin colecții private, în muzee și biblioteci-filme și reportaje din care poți face clipuri, comentarii critice și cărți în pdf, toate vin acum în ajutor și ca niciodată, este mai ușor să scrii și să aduni informații.
Albumele mele vechi din comunism, tipărite de ruși în Austria le-am donat la Binefaceri, Istoriile ilustrate alb negru sunt modeste, apar acum picturi cu rezoluție mare, color și comentate de critici în toate limbile, te plimbi din fotoliu prin marile muzee și poți alege un tablou care-ți place. Cu asemenea ajutoare m-am încumetat să scormonesc prin sertarele prăfuite ale istoriei și am ales bucuros cele mai valoroase lucrări.
Am găsit 35 autoportrete Schweitzer Cumpănă, poate prea multe, apoi am făcut detalii cu mare rezoluție în filmele de artă de pe youtube, în galerii ascunse, in biblioteci virtuale, unele greu de ajuns, sau colecții private, necunoscute marelui public.
În privința conținutului cărții, repet oarecum structura albumului Pictura din Muscel, publicată acum câțiva ani la Galeria Artă Câmpulung, despre Alexandru Donici și faimoșii Negulici și Mirea-pictorii musceleni, care au depășit demult granițele României.
Îndrăzneala de a expune personalitatea artistei Iustina alături de celebrii Baba-Șirato și Schweitzer Cumpănă îmi aparține. Sunt poate cuprins de nostalgii și dominat de opinii personale, sau copleșit de găsirea în vara trecută a colecției artistei în București. Sunt multe lucrări, neștiute, care zac prin birouri de instituții, prin diferite locații și continente. Astfel, la Cleveland-Ohio, au rămas o mulțime de portrete, la fel la Tel Aviv, după expoziția din 1969. Unde sunt portretele lui Enescu și ale patriarhului Iustin Moisescu? Câte figuri ilustre s-au perindat în fața portretistei Iustina și au rămas ascunse în locuri neștiute? Rămânem cu ce avem, și continuăm aventura contemplării frumosului împreună, poate întregim oarecum visul început acum un secol, când Artista începea lecțiile sub penelul maestrului Șirato...
pavy beloiu, Florida, ianuarie 2025